Ucidem ceea ce iubim

Mi-au trebuit ani ca să înțeleg că poate nu rămânem niciodată ai celor pe care îi iubim, dar tot ceea ce iubești rămâne al tău pentru totdeauna. Nu mă refer (numai) la oameni, ci în general, la tot ceea ce lasă o dâră în interiorul sufletului nostru. La lucruri mușcate cu nesaț de amintiri și emoție. Iar dacă încerci să le uiți, vor face ocol din nou către tine. Pentru că de acum îți aparțin, sunt o anexă invizibilă a omului care ai fost și care vei deveni.

Înainte de a fi oricum, suntem pur și simplu. Apoi, suntem o parte memorii, o parte iubire și restul necunoscute- care la fiecare dintre noi se îmbracă în diverse haine. Calități, atribute, defecte. Șarm, charismă, toleranță, înțelepciune, furie, angoase etc..
Știți care-i treaba cu iubirea asta?
Că mereu ucidem ceea ce iubim. Și târâm după noi cadavrul a tot ceea odată ne-a umplut sufletul.