Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte

În filmul lui Sorentino, Youth, se pune lumina pe obsesia Occidentului asupra tinereții fără de bătrânețe și a vieții fără de moarte. Îmi place filmul acela pentru că mă face să mă gândesc la trecerea noastră, dar mai ales, la felul în care ne (pe)trecem. Uneori accidental, alteori destinul. N-ar trebui să ne fie frică de moarte. Și nu îmi este. În schimb, mă tem și mă sperie numai gândul că cei apropiați mie ar putea păți ceva. Nu sunt pregătit pentru moartea celor dragi și cred că nimeni nu este.

De unde mi-a venit să scriu pe marginea unui subiect atât de profund? Pentru că în momentul acesta un prieten drag este în comă și chiar nu știu cum să privesc situația. Nu pot concepe, așa cum tot aud în jur, că alegerea e de fapt a lui, că el va decide dacă rămâne sau pleacă. Are 30 de ani. Nu poate pleca!

Refuz să cred că toți avem o misiune și după ce o încheiem e musai să plecăm. Atunci, care-i scopul? Amăgire, amărâre, contrast, suferință. Cine a ales sau a decis pentru noi? Chiar Noi? Personal, sunt foarte contrariat. Dacă nu alegem când să venim și nici când să plecăm, e posibil să fim doar niște marionete? Cine e păpușarul și cu ce drept face alegerile? Orice scenariu ar trebui construit pe inimile care bat și se zbat în noi.

Am multe întrebări și prea puține răspunsuri. Din păcate, sunt doar un alt „spectator de teatru” în ceea ce privește destinele altora și inclusiv al meu. Un simplu observator.