The Vanity of an Androgyne

Îmi place acest cuvânt, androgin, și nu pentru că te-ar putea duce cu gândul că ginul e o băutură pentru bărbați, ci pentru ideea de echilibru pe care o capturează. Sună clișeic, ar spune mulți, dar de ce clișeele ar fi un lucru atât de rău, când ele presupun exact repetarea excesivă a unei idei care este clar că nu a fost atinsă de vreme ce se tot vorbește despre ea? La fel și cu acest echilibru pe care încearcă să îl deslușească mii de cursuri, complicându-l, învelindu-l în șapte mii de ambalaje, în loc să îl reducă la cea mai simplă formulă: simetria diferențelor. Dintre toate, asta e „the real thing”, cum ar spune americanul.

Da, da, tuturor le place să fie diferiți, dar cu adevărat autentici sunt cei care nu-și ascund propriile asimetrii: că orice bărbat mai plânge la câte un final tragic de film, că orice femeie are un sân mai mare decât celălalt, că avem zile în care El are nevoie de tandrețe și Ea să se simtă „bărbată”, că pur și simplu, fiecare dintre noi este, într-un fel sau altul, un androgin care n-ar trebui să-și amputeze identitățile și preferințele.

Atunci când am decis să creez acest blog, mi-am dat seama că nu puteam reinventa apa caldă și nici găsi rețeta alchimiei. Nu sunt un blogger, sunt Denis, cel căruia îi place să găsească cele mai noi și bune lucruri, cele mai cool experiențe, cei mai interesanți oameni și să „trântească” toate astea sub nasul vânătorilor de emoții. Puteam să fac un blog adresat exclusiv bărbaților sau femeilor, dar toate subiectele din lumea asta sunt, direct sau indirect, despre El și Ea. Nu știu cum se numește în termeni științifici, eu îi spun: The Vanity of an Androgyne.