Suntem cine crede lumea ca suntem?!

Din pacate ma lupt cu caramizile pe care le atribui unor oameni si pe care mi i as dori intr un anume fel.
Gresit, total gresit. Dupa ce ajungi sa cunosti persoana respectiva si zidul construit cade caramida cu caramida, constati ca nu ai facut deloc bine proiectand ce ti ai fi dorit tu.

Si asta incerc sa schimb la mine si este atat de greu, si are legatura cu mai multi factori in afara superficialitatii si cu faptul ca timp nu prea mai este sa cunoastem oamenii n profunzimea lor, plus ca n Bucuresti lumea nu se lasa cunoscuta, se ‘machiaza’ si se ascunde dupa multe ziduri, si toate astea pentru a fi vazuti cum vor ei si nu de cum sunt de fapt.

Mai este posibila si zicala cum ca atragem fix ce suntem. Posibil. Mai exista si reglarile de cont din alte vieti.
Ideea este ca mi doresc sa fiu eu mereu, poate mai putin prost de gura, poate mai delicat in a spune ce cred si poate a nu mi mai pasa de toate prostiile. Incerc multe schimbari si cam toate deodata, dar mereu am functionat bine sub presiune, de asta data una impusa de catre mine.

Toti ne luptam cu demonii nostri, dar cand ii atribuim si altora totul se complica.
N o sa lasam mastile prea curand si din pacate multi dintre noi vrem sa parem fix cum vor altii, nu cum suntem noi.
E o lupta grea, o lupta cu sinele si dupa infruntarea realitatii, transpusa celor din jur.
Dar, tot raul spre bine si tind sa cred ca se poate.

#urbanstoryteller