Sufletul tău ce mai face?

Ce ne (mai) face fericiți? Cum se odihnesc cei sacri din noi? Dincolo de tot ce e mai pompos pe lumea asta, zâmbetele se rezumă la lucruri simple, bucurii de moment, plăcerea de a găsi motive de celebrare în orice activitate măruntă. Nu ai nevoie să fii cu cineva pentru a te simți complet. Când sunt singur, îmi place să merg la Fior di Latte pentru a savura un sorbetto magnific, să îmi chem prietenii la un film în Băneasa sau să analizez trecătorii în timp ce stau pe o bancă în Cișmigiu, parcul meu preferat.
Mi-ar plăcea să mă pot desprinde mai des de programul încărcat și să petrec timp cu mama, singura persoană pe care aș trece-o oricând în dicționarul de sinonime, la cuvântul „liniște”. Cum era de așteptat, timing-ul nu ne ajută: când poate ea, nu pot eu.
Sunt fericit. Solitar din fire, sunt conștient că fără prieteni nu aș putea traduce lumea așa cum e ea. Cu tensiuni, disensiuni, bune și rele adunate, prietenii mei sunt acei oameni pe care pot conta și atunci când vreau să mă relaxez ieșind, dar și când am o problemă. Am învățat, în timp, să îi prețuiesc pentru ceea ce sunt și să îi accept chiar dacă au păreri total contradictorii. Cred că funcționează de minune vorba: „Dă-mi, Doamne, ce-mi trebuie, nu ce-mi doresc!”. Pentru că ceea ce îmi trebuie îmi face sufletul să vibreze.