Semnatura traditiei in contemporaneitate: Florin Dobre
Da, da, stiu. In ultima vreme vorbesc neincetat despre Pitti Imagine. Nu e evenimentul anului, nu m-a marcat profund, nu ma astept sa imi schimbe viata si nici perspectiva in vreun mod radical. De ce nu ma pot abtine din a share-ui cu toata lumea aceasta experienta? Pentru ca nu ma duc singur. Colaborarile si parteneriatele incheiate pentru cea de-a 91-a editie a acestui targ imi aduc zambetul pe buze gratie oamenilor frumosi din spate.
Florin Dobre este unul dintre acei oameni, un munte de talent, o pereche de ochi care vede dincolo de aparente si doua maini ce fauresc Frumosul. Pentru Pitti Imagine mi-am dorit sa port si o tinuta traditional romaneasca ce ii poarta semnatura. Nu e de mirare ca la un ultim eveniment la care ne-am intalnit i-am povestit in linii mari cam ce viziune am, apoi a urmat vizita in atelier unde mi s-au luat masurile. Rezultatul final poate fi vazut in ianuarie, ca na, din doua minti odihnite iese ceva frumos!
Acum imi ramane sa gasesc ia perfecta, care sa innobileze frumosul costum si care sa pastreze ideea de traditional, redefinind-o printr-o nota contemporana. Mereu am sustinut ca e greu sa mimezi un lucru, de asta si caut sa imbin idei din trecutul pe care il admir cu prezentul al carui om sunt fara doar si poate. Asta stiu sa port si chiar ii sfatuiesc pe toti sa nu se lase purtati de haine care nu ii reprezinta. Autenticitatea nu tine de timp, ci de felul in care noi ne raportam la timp. De aceea, eu cred cu tarie in moda, design-ul si viziunea zilelor noastre asupra valorilor de ieri.
#baneasagoestopitti #pittiimagine #menswear #pittiuomo91 #blackteam #urbanstorytellers