Responsabil de iresponsabil

Nu stiu daca din cauza fricii de esec sau pur si simplu din dorinta de a prelungi o falsa impresie de tinerete fara batranete in sens figurat, fugim adesea de responsabilitati. Cel putin, eu asta am trait. Toata viata am fugit de ele, m-am ascuns in colturi invizibile de tot ce inseamna implicare si asumare. As putea spune ca asa am fost educat, dar pana si in afirmatia mea incerc sa fug de mine, dand vina pe tava ce mi-a fost intinsa cu tot si de toate. De teama sa nu capat mai putin decat am primit, considerand oarecum ca mi se cuvine, am ales lipsa implicarii si a asumarii. In relatii, business-uri riscante, multiple situatii de viata.

Acum doi ani am vrut pisica. Dupa o luna, a fugit si dusa a fost. Mi-am pus multe intrebari la inceput, apoi din ce in ce mai putine. In sinea mea, am continuat sa imi doresc un suflet cald precum cel al unui animal, dar numai gandul ca ar trebui sa am grija de el ma determina sa spun ca nu sunt inca pregatit. In urma cu trei zile a sosit cadoul pe care mi l-a facut Monica Munteanu: un british shorthair ciocolatiu, cu ochii galbeni si o personalitate in antiteza cu dimensiunile lui reduse. Na, poftim! Huge responsability si implicare emotionala. Fix de ce am fugit eu intotdeauna pentru a nu suferi. Si nu, nu e usor deloc!

Vino acasa la timp, joaca-te, food, apa, miorlait, zgariat, gudurat etc. Si uite-asa eu, cel fara de rabdare, trebuie sa ma adaptez unui nou stil de viata in care sa invat a iubi. O pufosenie fragila care trezeste in mine un sentiment nou, contradictoriu, inca o lectie vazuta in jur si neincercata pana in prezent.

Cu Dumnezeu inainte, caci am devenit parinte!

#theblackman