Prea mulți în mușuroi pentru a fi toți regina

Într-unul dintre filmele lui Sorentino e o replică ce mi-a rămas în minte: „Nu există ghinion. E o invenție a săracilor”. Cam așa stă treaba, vrem să atingem un anumit nivel, statut și parcă niciodată nu suntem acolo. După ce ne-am întâlnit cu viața bună sau suntem conștienți de existența ei, vrem să ne lepădăm de „ghinion” și dorim totul de la ea: frumusețe, bani, o casă frumoasă, haine deosebite și multe iubiri. În simplitatea vremurilor trecute, ne doream să trăim frumos, să fim „curați” și sănătoși. Dar… cândva ne-am rupt de prototipul vechiului om, iar cel modern a uitat toate astea. Trăim să muncim, muncim să mâncăm și mâncăm, uitând să iubim.

Timpul s-a comprimat, iar nevoile noastre s-au dilatat. Presiunea societății devine tot mai mare, oamenii s-au înrăit ca efect al mutilării valorilor, iar dacă nu stai cu „turma”, ajungi „oaia neagră”. Viața mi-a dovedit că și cei foarte bogați, din prea multă lipsă de modestie și uitare de sine, pot ajunge oi negre. Nu cred că există o rețetă, tot auzim că trebuie să fim pozitivi și încrezători. Eu sunt convins că sunt puține lucrurile care țin strict de Noi înșine și că într-adevăr, planul e mult prea grandios ca să-l putem înțelege cu toții. În sinea noastră, ne credem speciali sau avem convingerea că facem parte din „plan”, dar nu-i așa. Suntem prea mulți în mușuroi pentru a fi toți regina.

Uneori mă atinge o rază de soare. Conștient. Alteori, privesc o frunză cum dansează cu vântul sau vreo pasăre care își găsește perechea. Văd zâmbetul unui copil care îmi reamintește ce înseamnă inocența. Din păcate, nu se întâmplă acest lucru zi de zi, din cauza celor amintite mai sus.

Încerc să văd, să aud, să simt, să fiu. Să mă cert, să mă iert și apoi să mă iubesc. Dacă nu o fac Eu, atunci cum ar putea ceilalți?