• +40 745226954
  • radudenispr@gmail.com
  • Bucuresti

Pe cine calci la urcare?

Îmi place la nebunie vorba lui Donald Trump: „Fii atent pe cine calci când urci, că vei întâlni aceiași oameni la coborâre”. E minunat să ai un vis, un ideal și să lupți până în pânzele albe pentru el, dar e și mai frumos să rămâi om în tot acest timp. Când am venit în București, îmi amintesc că mama îmi trimitea mâncare, iar eu abia dacă rămâneam cu câțiva bănuți la finalul lunii, după ce îmi plăteam datoriile și investeam în ce credeam eu că mă va ajuta să evoluez. Locuiam cu chirie pe Icoanei, ieșeam în Gaia și la evenimente, dar credeam în prietenie, evoluție, depășiea propriilor limite.

Evoluția despre care se tot vorbește atât nu depinde de nimeni altcineva decât de tine. E firesc ca toți să trecem prin încercări și etape, să avem și perioade negre în viața noastră. Însă mi-ar plăcea ca persoanele lângă care ai stat când le-a fost greu să nu se descotorosească de tine atunci când reușesc, ca de o amintire a vremurilor în care nu învățaseră încă să strălucească. Mi s-a întâmplat acest lucru cu oameni din lumea modei, stiliști, designeri florali, pe care îi admir pentru felul în care au crescut și îi felicit pentru ceea ce sunt astăzi, dar nu îi pot respecta pentru că uită de unde au plecat și, mai ales, cu cine își împărțeau bucuriile și tristețea.

Anyway, nici eu nu pot contesta că m-am schimbat în cinci ani de abia mă mai recunosc. Am chiar și o vorbă: „pe câte mi-a dat Bucureștiul, pe atâtea mi-a luat”, dar numai cu „ajutorul” meu. Sunt convins că toate au un scop, dar important e să nu uiți cine ești. Căci viața nu uită și Dumnezeu nu doarme.

2010

IMG_9242

2013

IMG_9277

2015

The Story, Herastrau
The Story, Herastrau

3 thoughts on “Pe cine calci la urcare?

    • Author gravatar

      Oricare din noi putem spune ca am intalnit astfel de oameni…care la randul lor poate zic aceleasi lucruri despre noi…insa adevarul doar noi il stim…cat despre tine…in 5 ani…ti a crescut parul…si un pic barba…)))

    • Author gravatar

      Buna Denis, eu te-am intalnit candva la o discutie de business pe cand erai PR la Rotary. Dupa discutie concluzia a fost: un superbaiat:) Acum te urmaresc pe fb, admir si salut ceea ce faci, din afara se vede superbine:) felicitari! Poate doar mi-ar placea sa zambesti…de ce nu zambesti, apropo?:) Sper ca in interior sa iti fie megabine:). Treaba asta cu pe unde urci si pe cine calci tine de fiecare pt ca din proprie experienta sunt fericita sa afirm ca acum, in ceea ce fac eu lucrurile mi s-au intors foarte frumos:) semn ca nu am calcat pe nimeni. Si da, daca toata lumea ar face asa, am avea o viata frumoasa cu totii! Succes pe mai departe! Luminita Ivanici

    • Author gravatar

      Din pacate se descotorosesc de noi,de nici nu apucam sa ne dam seama,asa e cand esti pe val….uiti…oricum in 2013 ai avut o super freza,ti a stat cel mai bine:) iar mancarea de la mama,cred ca si azi Iti place

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *