Pe cine calci la urcare?

Îmi place la nebunie vorba lui Donald Trump: „Fii atent pe cine calci când urci, că vei întâlni aceiași oameni la coborâre”. E minunat să ai un vis, un ideal și să lupți până în pânzele albe pentru el, dar e și mai frumos să rămâi om în tot acest timp. Când am venit în București, îmi amintesc că mama îmi trimitea mâncare, iar eu abia dacă rămâneam cu câțiva bănuți la finalul lunii, după ce îmi plăteam datoriile și investeam în ce credeam eu că mă va ajuta să evoluez. Locuiam cu chirie pe Icoanei, ieșeam în Gaia și la evenimente, dar credeam în prietenie, evoluție, depășiea propriilor limite.

Evoluția despre care se tot vorbește atât nu depinde de nimeni altcineva decât de tine. E firesc ca toți să trecem prin încercări și etape, să avem și perioade negre în viața noastră. Însă mi-ar plăcea ca persoanele lângă care ai stat când le-a fost greu să nu se descotorosească de tine atunci când reușesc, ca de o amintire a vremurilor în care nu învățaseră încă să strălucească. Mi s-a întâmplat acest lucru cu oameni din lumea modei, stiliști, designeri florali, pe care îi admir pentru felul în care au crescut și îi felicit pentru ceea ce sunt astăzi, dar nu îi pot respecta pentru că uită de unde au plecat și, mai ales, cu cine își împărțeau bucuriile și tristețea.

Anyway, nici eu nu pot contesta că m-am schimbat în cinci ani de abia mă mai recunosc. Am chiar și o vorbă: „pe câte mi-a dat Bucureștiul, pe atâtea mi-a luat”, dar numai cu „ajutorul” meu. Sunt convins că toate au un scop, dar important e să nu uiți cine ești. Căci viața nu uită și Dumnezeu nu doarme.

2010

2013

2015