Paradoxul unui macho-fashionist

Sunt un frustrat. Recunosc. Dar cum, Doamne iarta-ma, sa-i suport pe cei care acum 5 ani, cand a aparut moda cu turul lasat la pantaloni si tricouri lungi (eu de pe atunci imbracandu-ma asa), aveau numai vorbe de rau, batandu-se cu pumnii in piept ca nu inteleg si ca nu s-ar imbraca niciodata asa. Evident, aceiasi oameni ultra destepti, atotstiutori si homofobi, s-au transformat astazi in mari fashionisti ahtiati dupa bluze/camasi gen rochita, tur lasat gen fustita. Sa nu mai vorbesc de pseudo-modelele masculine de pe plaiuri mioritice, care se umplu de steroizi, se machiaza si poarta niste hamuri la 100 lei de dragul de-a parea mai cu mot. Acestia, din urma, critica tot ce-i “fashion” si cu tenta feminina pentru ca na, hamurile alea sunt un simbol al rasei pe care o repezinta: “sclavii barbatiei”!

Totusi, e bine ca unii se straduiesc, altora le si iese, iar astfel evoluam. Daca nu am mai judeca tot ce e strain sau nu putem percepe/pricepe, ce fericiti am fi! Recunosc, si eu am tendinta sa judec prostul gust raportat la valorile mele in ceea ce priveste treaba asta cu a fi bine imbracat, de a avea un stil, dar consider ca m-am documentat si, totodata, evoluat- pe masura ce incerc sa invat cat mai multe despre acest domeniu. Hm, chiar mi-am amintit acum de un articol amuzant, dar atat de real publicat pe Vice acum ceva timp. Legat de expresii al caror sens oamenii l-au distorsionat, printre care si “gusturile nu se discuta”. Asta o spun aia care stiu ca au gusturi proaste. Bineinteles ca se discuta!

E bine sa fii critic, dar daca tot ai aruncat cu noroi in ceva, atunci asigura-te ca peste un timp, nu te scalzi si tu-n mocirla!

#theblackman