Nu toate-s pentru toți

Se spune că ultimul atom părăsește trupul fizic după 40 de zile de la moarte. Acolo s-ar regăsi toată informația stocată de-a lungul vieții. Eu mă întreb: la unii dintre noi cu ce pleacă și cum ne întoarcem?
Înainte de a fi bărbați sau femei, suntem ființe ce caută Frumosul, un ideal al perfecțiunii, calea de a construi ceva durabil. Sau așa ar trebui. Realitatea ne demonstrează contrariul.

Societatea în care trăim ne-a transformat în monștri devoratori, distrugători și cruzi în nevoile lor inventate. Nu mai există linie între viața profesională, personală și cea socială, valorile au devenit aceleași pentru cele trei: cea mai frumoasă mașină, costumul perfect, un corp fit și plastifiat, silicoane care să umple goluri sufletești, buze enorme care să acopere lacunele din vocabular, bărbați plini de steroizi cărora le moare la intrare- în cel mai fericit caz. Toate astea pentru ce? Ca să ce? Să demonstrăm că suntem puternici și fericiți. Zeii ratați ai lumii post-moderne.
Te ține în brațe? Te întreabă de sănătate, cum te simți, te susține? Nu le simte, nu le vede, nu le crede. Nu îl/o interesează.

This is what I call: false așteptări, false dorințe, trupuri contrafăcute și utopii de care ne agățăm doar ca să ne ținem de ceva. Venim goi și plecăm goliți.
„Avem o viață și o gaură-n fund” spune o zicală. Eu mi-am propus să trăiesc frumos și responsabil. Evident, după ce am învățat ce înseamnă iresponsabilitatea și care sunt efectele ei pe termen lung. Compromisul l-am urât din totdeauna și am încercat să mă feresc de el cât am putut. Până la urmă, cât trăim învățăm care sunt resorturile evoluției spirituale. Cei care ne dorim asta.
Între noi fie vorba, nu toate-s pentru toți și nici toți pentru toate!