Nu suntem simple carcase!

Clișeul cu „imaginea contează” ne-a lovit de prea multe ori în cap, peste față și în suflet. Dezamăgiți sau nu de superficialitatea care zace în oameni, trebuie sa acceptăm că suntem judecați după felul în care arătăm. În primul rând. În următoarele, de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi (un pic marxist, dar atât de adevărat!). Eu cred că stă în natura umană să ne atragă carcasa. Până la urmă, primul impact este cel fizic și nu poți lăsa o primă impresie de două ori. Ne preocupă cum arătăm și nu spune nimeni că asta ar fi rău. Din contră! Este foarte bine să avem grijă de noi, dar până la un punct. Să nu uităm că important nu e să ne analizăm hainele, ci să ne privim în ochi, să căutăm sufletul și să acceptăm că dincolo de orgasm, e sublim să iubești!

Să iubești. Presupun că aici e un teren alunecos, noroios, periculos, greu de străbătut. Poate e ușor să te trezești lângă cineva, dar mai greu e să te regăsești lângă acel cineva. Să iubești defecte, să faci concesii, compromisuri, să lași de la tine până te dai pe tot. Din câte îmi aduc aminte, recompensa poate fi pe măsură!

Cum îi facem pe oameni să fie din nou umani? Noi suntem iubire, putem răspândi iubirea la infinit și să ne eliberăm prin ea. Știu că este greu. E drama multora, bineînțeles că și a mea (altfel nu aș fi vorbit despre ea). Uniți, neînverșunați unii împotriva altora, dezbrăcați de gândul: „Mai bine să sufere el/ea decât eu” , putem reuși să ne eliberăm sufletele încarcerate în minți blocate!