(N-)Avem timp!

Trece. Ticaie. Se scurge. Bun venit in lumea insetata de timp! Viata noastra contracronometru seteaza noi idealuri, dar si regrete in legatura cu tot ce ti-ai dorit, tot ce visai in copilarie sau ce citeai in carti si nu ai avut timp sa traiesti. La un moment dat, acesele ceasornicului nu iti mai sunt prietene. Unii am apucat sa bifam din “to do list”-ul personal, altii doar din cel profesional. Mi-ar placea sa incepem sa traim pentru noi. Nu pentru parinti, societate sau prieteni.

Nu e usor, dar nici imposibil. Este exact ca si cum ai sta intr-o zi din weekend in mall si, de la etaj, ai privi multimea din fata ta. Fiecare are o poveste, trairi, drame, un destin aparte, separat de al tau, un alt destin printre cele sapte miliarde care isi contureaza povestea zilnic.

Alegem uneori singuratatea. Nu din rautate sau egoism neaparat, ci ca instrument de autoaparare. Ne izolam emotional in noi insine in asteptarea “Cuiva”. Un Cineva suprem, nu stiu cine, ca nu vine nimeni. Poate doar in filme sau la unii care sunt atat de norocosi incat ar nimeri si numerele la loto.

Nu stim cum sa reactionam nici cand avem timp, de obicei il petrecem irosindu-l in greseli, ca na, e omeneste. E mai usor sa fugim, sa ne abatem de la drum decat sa acceptam realitatea asa cum este ea (uneori crunta, dar minunata in final). Timpul si gandirea ne invata ce-i iubirea spunea un poet roman. De acord, raportat la vremurile de altadata, momentan timpul ne invata ca trece repede si rareori avem ocazia sa ne oprim pentru a observa ca suntem angrenati intr-un sistem bolnav, creator de monstri sociali si materialisti. Astazi… Cred ca iubirea sau amintirea ei ne invata ce este, de fapt, timpul.
Greu sa te opui. Ori pe val, ori contra lui!