• +40 745226954
  • radudenispr@gmail.com
  • Bucuresti

Munca în PR ţine de vocaţie şi nu de motivaţii mercantile

1. Povestiţi-mi despre tine, cu ce te ocupi? Tu ai ales meseria, sau ea te-a ales pe tine?

Activez în domeniul Relaţiilor Publice, concentrându-mi eforturile în zonele modei, artei culinare şi lifestyle-ului. În acest sens, serviciile pe care le dedic sunt axate pe conceperea de strategii de branding şi de promovare, menţinerea vizibilităţii mediatice, organizarea de evenimente, ş.a.m.d. Mă bucuram de experienţă în zona vânzărilor, un domeniu înrudit oarecum cu cel al Marketing-ului şi cel al PR-ului, când mi-a fost oferită oportunitatea de a păşi în acest domeniu. Propunerea a venit din partea reţelei de saloane Egoist, brand în faţa căruia îmi voi menţine întotdeauna recunoştinţa pentru încredere şi pentru că mi-a oferit şansa de a-mi schimba realmente viaţa. Desprinderea ca specialist freelancer a venit timid, prin preluarea iniţal a proiectelor brand-ului Lush, practic cel mai vechi colaborator al meu. Aş putea spune că profesia m-a ales pe mine, aşa cum treptat avea să mă modeleze ca individ şi să-mi ofere în permanenţă lecţii ce depăşesc sfera profesională.

2.  Cam cum arata o zi tipica de munca? Ai timp si pentru viata personala? Cum procedezi,  delimitezi ferm cele doua dimensiuni sau continui sa te ocupi de partea profesionala si dincolo de programul de lucru? 

Inevitabil, în special în condiţiile în care colaboratorii îţi devin prieteni şi în viaţa de zi cu zi, planurile se întrepătrund. Întâlnesc cunoscuţi oriunde aş merge şi astfel devine destul de greu să nu combin cele două sfere. Acest fapt nu este neapărat unul dăunător, în special în condiţiile în care nişele alese (modă, artă culinară, lifestyle) nu impun o anume etichetă şi-ţi permit, chiar fiind recomandat, un comportament firesc, natural. Tocmai această degajare face să apară noi dealuri. Nu mă deranjează, nu resimt această realitate drept o limitare a intimităţii şi de altfel, chiar nu vă pot vizualiza făcând altceva. Habar nu am ce va fi peste câţiva ani, dar sunt sigur că voi trăi această carieră, dacă tot vorbim de o simbioză între cele două planuri, la fel de frumos şi de antrenant.

3. Stilul personal? Muza in alegerea garderobei?

Dintotdeauna am avut un stil, dar cu toate acestea nu mi-e nici rusine şi nici teamă să încerc, să învăţ şi să accept critici. Eu nu sunt nici stilist, nici vedetă, ci profesionist în domeniul PR-ului, zonă ce în alte nişe, aşa cum spuneam mai sus, normele de etichetă ar impune o apariţie protocolară. Permanentul contact cu lumea modei îmi oferă, din fericire, libertatea de a-mi construi imaginea pentru a-mi reflecta cumva personalitatea şi valorile. Cât despre stilul personal, recunosc că-mi place să experimentez cât mai mult şi să merg în zone pe care alţii nu au curajul să le exploreze. Din acest punct de vedere sunt foarte versatil. Si multumesc celor care ma sustin de fiecare data: Andra Andreescu, Ego Men și Stefan Musca.

4. Ai modele pe care le-ai urmat sau oameni de afaceri pe care ii admiri in mod deosebit?

Am avut şi am constant de învăţat de la cei mai buni sau mai vechi în domeniu. Dacă e să menţionez profesioniştii ce mă inspiră şi mă motivează prin propriul exemplu, mă gândesc la Mirela Bucovicean, Noemi Revnic, Monica Munteanu, Cristina Turnagiu, Laura Calin, Mariana Vatamanu, privind de asemenea cu respect spre ingeniozitatea şi rigoarea proiectelor semnate de agenţia Wunderman. Aceasta este, în opinia mea, condiţia esenţială a evoluţiei în orice domeniu, înţelepciunea de a învăţa de la ceilalţi şi cea de a aprecia criticile constructive, iar aici îi mulţumesc Mirelei Bucovicean.

5. Ce smartphone ai?  Ce aplicatii ai instalat pe el? Si cum te ajuta ele in meseria pe care o faci?

Mă las ajutat în activitate de un iPhone 3GS şi unul 4S. Cât despre aplicaţii, e-mailul, Facebook-ul şi Instagram-ul sunt suficiente pentru a stârni curiozitatea şi a menţine interesul asupra proiectelor mele.

6. In prezent te dedici proiectului cu World Class, povesteste-ne despre acest concept.

Provocarea dată de World Class a constat în urmarea cu stricteţe a unui program de antrenament, dublat de un regim de viaţă, pentru restabilirea formei fizice şi definirea musculară în doar 90 de zile, target înţelept ales pentru această miză, pregătind natural organismul spre această schimbare. Departe de mine de a fi o persoană sedentară, însă stilul de viaţă alert, programul imprevizibil, ritmul de muncă haotic şi să recunosc, uşoara slăbiciune în faţa tentaţiilor culinare nu mi-au permis până acum asumarea unui astfel de ţel. În cadrul programului Delta Training System, ce promite această transformare, am intrat pe mâna antrenorului Armando Lungu, care în funcţie de măsurători atent executate, ce privesc greutatea, înălţimea, indicele masei musculare, retenţia de apă, rata metabolismului, etc mi-a conceput o serie de exerciţii fizice axându-se pe ordine, ritm şi intensitate. Mă simt ca un cadet în faţa stricteţii lui Armando, care s-a implicat total în schimbarea stilului meu de viaţă, atingând chiar şi alimentaţia şi programul de odihnă. Dincolo de antrenamente, pentru a fi sigur de rezultate am apelat şi la Alexandru Papugiu, un kinetoterapeut desăvârşit. Pregătindu-mă de fiecare sesiune, m-a emoţionat să fiu surprins de o groază de prieteni ce au venit să mă susţină. Astfel, am avut ocazia de a mă mândri cu rezistenţa şi cu conştiozitatea în faţa Daianei Anghel, lui Vladimir Drăghia, Anei Morodan, Ioanei şi lui Claudiu de la Mauvert, lui Andrei Leonte, lui Marian Vasilescu, Alexandru Papugiu şi Andrei Andreescu.

7. Care consideri ca a fost momentul cel mai important din cariera ta?

Confirmarea statutului meu de profesionist independent a venit odată cu colaborarea cu buna mea prietenă, Andreea Mărcuţă, pe târgurile de modă organizate la Carol Parc Hotel, la Artmark, Gaia Boutique sau în alte puncte. M-sm simţit profund onorat când comunitatea Rotary, club ce reuneşte elita financiară, socială şi culturală, m-a însărcinat cu organizarea ediţiei din 2012 a Balului Rotary, eveniment ce m-a surprins cumva la răscruce de drumuri. În mod fatidic perioada în care mă ocupam de acest task a coincis cu iniţerea colaborării cu Monica Munteanu, un profesionist pentru care dintotdeauna am nutrtit respect şi admiraţie şi cu care am ajuns să colaborez în mod constant pentru lansări şi alte proiecte lunare.

8. Ai realizat multe proiecte frumoase si evenimente, dintre toate care iti este cel mai drag?

Deşi sună ca un clişeu, fiecare proiect e o parte din mine, iar pentru a vă răspunde mă simt ca un părinte care trebuie să aleagă între copiii săi, ceea ce în principiu este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil. În momentul în care colaboratorii îţi devin prieteni sau în care vezi cum desineri şi brand-uri îşi consolidează poziţia inclusiv printr-un mic aport al tău, nu poţi evita o implicare emoţională. Dintotdeauna am spus că munca în domeniul PR-ului ţine de vocaţie şi nu de motivaţii mercantile, aşa că am refuzat politicos orice propunerea în care nu mă regăseam, conştinetizând că fără această condiţie nu voi putea dovedi nicicând o performanţă. Dar, cu toate acestea, îmi aduc aminte cu drag de evenimentul din curtea Andrei Andreescu, de cele organizate alături de Lush, de cele găzduite de Quoi de Neuf, de lansarea Jai Dam şi de cea a brand-ului Patrizia Pepe, de balul Rotary, fashion show-ul caritabil al Şcolii Americane şi lista poate continua.

9.  Care sunt locurile tale preferate din Bucuresti si unde iti place sa evadezi sau sa calatoresti?

Mă puteţi găsi în permanenţă, atât pentru a facilita cumva întâlnirile potenţialilor şi actualilor parteneri, cât şi din lejeritate, în zona de Nord, unde am majoritatea colaboratorilor şi în Centrul Istoric, în apropierea căruia locuiesc. De altfel, când vreau să mă destind, să-mi adun gândurile sau să-mi planific activitatea, mă las “pierdut” într-o promenadă pe străzile cu nume de capitală ce leagă Piaţa Victoriei de Mario Plaza.

Mă întorc întotdeauna cu drag, cuprins de emoţiile unui curios ce păşeşte pentru întâia oară pe aceste meleaguri încărcate de spiritualitate, în Istanbul şi Genova, unde chiar am şi locuit o perioadă. Cât despre destinaţii necunoscute la modul concret, ce-mi ocupă o parte din visuri, abia aştept să vizitez Dubaiul şi Londra.

10. Ce ne mai pregateste Denis Radu? 

Următoarea perioadă mă găseşte cu emoţiile şi frenezia inerente lansării de proiecte ale unor nume deja consacrate, cât şi inaugurării de noi concepte. Noile proiecte vor fi, aşa cum v-am obişnuit, cuprinse în ariile modei, a artei culinare şi a segmentului de lifestyle şi leisure. De abia aştept să vă invit să urmărim prezentarea lui Ştefan Muscă, să tragem un semnal de alarmă asupra efectelor crude ale testării pe animale prin campania de conştientizare promovată de Lush, să vedem cum Galyna Pinzari şi-a adaptat viziunea identităţii magazinului Quoi de Neuf din Băneasa şi sper, să cunoaştem proiectele Ralucăi Fiser (Roaba de Cultură). De asemenea, m-aş bucura să-mi fiţi alături să cunoaştem împreună noi concepte, precum restaurantul Les Colonnes din Herăstrău, Persepolis sau brand-ul Be T-Shirt, între altele. Astfel, următoarele săptămâni voi fi cu adevărat pline, împărţindu-mă între toate etapele impuse de lansarea evenimentelor şi bineînţeles, între dedicarea şi disciplina ce stau ca reguli de aur în cadrul programului Delta Training System, în care m-am implicat atât cu trupul, cât şi cu sufletul.“

Interviu pentru InStilulMeu, aprilie 2013.

1 thought on “Munca în PR ţine de vocaţie şi nu de motivaţii mercantile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *