Mes desirs, mes plaisirs

Era o carte. Și-apoi un film… „La Venus a la fourrure”. Din astea s-au inspirat mulți în încercarea de a vorbi despre plăcere și despre cum ne îndepărtează exact ce ar trebui să ne apropie. Fericirea, din punctul meu de vedere, e mai mult la timpul trecut. Putem, cu ușurință, să ne dăm seama când am fost fericiți, uitându-ne retrospectiv. Nu că aș fi vreun hedonist convins, dar cred că fericirea autentică se bazează pe principiul plăcerii. E foarte greu să recunoaștem asta, dar și mai greu să ne-o procurăm, de teamă să nu-i îndepărtăm pe ceilalți. E mai ușor să îi punem la zid pe cei care au tăria în a afirma și căuta ceea ce le place. Tot ceea ce ei reușesc să facă apasă până la durere pe neputințele, nereușitele și frustrările noastre. Îi blamăm tocmai pentru că pe undeva, în subconștient, îi admirăm.

Istoria a demonstrat că plăcerile pot fi distructive, amenințătoare, iar în conștiința colectivă acest lucru s-a transformat în sechelă care se activează exact când plăcerea e mai mare. Aud și asist la numeroase cazuri în jurul meu care m-au făcut să trag niște concluzii. Vă spun clar și răspicat: nu banii, sărăcia, frumusețea sau urâțenia despart oamenii, ci plăcerile ascunse, tabieturile, fetișurile. Toți cei care reușesc să le accepte și să le domine sunt sau vor fi fericiți. Important e să găsești persoana potrivită, care să iasă din stereotipuri și convingeri abstracte.

Se ascunde în fiecare dintre noi o enclavă de plăceri. Sper să nu ne mutilăm ignorând-o. Important e să fim fericiți.

#theblackman