Mănânci, calule, ovăz?

În sine mea, cred că avem cu toții un fel de organ de percepție a frumosului, a binelui, a nobleței. De exemplu, se spun enorm de multe lucruri bune despre cai și chiar sunt adevărate simboluri ale eleganței. Animale nobile ce adesea sunt asociate cu ideea de grație și curaj, mi-au câștigat admirația încă din copilărie. Chiar dacă (recunosc!) mulți ani mi-a fost teamă de cai, i-am iubit întotdeauna, de pe vremea serialului Black Beauty ce mi-a marcat copilăria într-un mod frumos.

Am locuit mulți ani lângă un hipodrom. Astăzi regret că nu m-am folosit de el prea mult. Pe de altă parte, la țară mereu găsești cai, diferența e că s-ar putea să dai de armăsari cam răi. De aici și ușoara mea fobie de care am reușit să scap de curând, atunci când am început cursurile de echitație lângă zona în care locuiesc. Pe cai la Izvor. Da, eu pe cai. Sau tu. Sau oricine dorește să evadeze dintre fier și beton, clădiri înalte și străzi infernale, produsele urbanizării. Pe cai la Izvor. Așa se și numește locul în care am cunoscut oameni minunați și cai superbi- datorită lui Cristian Furdi, căruia îi mulțumesc pe această cale.

Împreună cu Monica Munteanu, asociata mea, am PR-izat vreo trei acțiuni ale Regatului Cailor în acest an. Uite-așa, m-am reîndrăgostit de acest sport care îmi părea cumva ușor… Nu e! Dar uiți de greutăți când interacționezi cu acești îngeri reîntrupați care ne sunt alături pe pământ. Îi consider una dintre cele mai frumoase terapii, cum sunt și delfinii sau câinii și nu pot decât să mă bucur când sunt în preajma lor. Îmi înlocuiesc toate grijile cu energie pozitivă și uit de stresul cotidian. De răceala blocurilor și temperatura tot mai nefirească a oamenilor. Cred că asta căutăm cu toții. Mănânci, calule, ovăz?