La trecut, prezent și viitor

Iată că a trecut un an de când, pe un frig teribil care a înghețat nu numai trupuri, cât și suflete, am ieșit în stradă mânați de suferința unora, de tristețea multora și de neputința fiecăruia. Ne îngrozeau multe lucruri care se întâmplau în România. Surpriză! În pofida scandalurilor iscate, a măsurilor luate la vremea respectivă, a dorinței de a ne dezbrăca de handicapul emoțional care ne domina, nu s-a schimbat nimic. Și îmi permit să dau verdicte: nici nu se va schimba!

În primul rând, nu avem oameni pregătiți pentru o societate sănătoasă. De mici suntem crescuți într-un și de un sistem bolnav, lacunar, unde lașitatea devine a doua noastră natură. Educația este condiția esențială pentru a putea vorbi despre schimbare. Sădirea unor valori autentice, nu a falselor valori- precum banii, faima și succesul. Pe noi ne roade grija cât și cum produc alții, cine se arde în fund, în timp ce facem cozi la moaște și cotizăm subteranului politic.

Nu sunt puțini cei care trăiesc de pe o zi pe alta, alții au făcut școala șmecheriilor mărunte de unde au ieșit cu diplomă de bișnițari. Să nu mai zic că vrăjeala unora chiar prinde, iar cei care au fost deconspirați au ajuns prin tribunale și pușcării, unde tot noi plătim, evident. Să nu uit de săracii bogați! Dorm ca niște prunci vegheați de FMI.

Mai suntem puțini cu o urmă de umanitate și de speranță. Uite-așa, sperăm în inocența noastră că mai putem schimba ceva într-o societate condusă de un sistem implementat din afară și coordonat macroscopic tot de acolo.
Dă, Doamne să existe o roată, o navă spațială, un „ceva” care să ne curme prostia. Doamne, când o sa zici Stop?