Iubirea e fum in ochi!

Am observat cum unii oameni pun semnul egal intre fericire si iubire. Sau cum o cauta pe cea dintai prin intermediul celei de-a doua, facandu-le dependente, indisolubile si nereusind sa defineasca altfel fericirea. Eu am ajuns la concluzia ca iubirea aceea profunda, autentica, despre care se scriu carti, se fac filme, se scriu poezii are, de fapt, un aer utopic. Cel putin, in secolul XXI.

Veti spune ca sunt negativist si ca distrug “corola de minuni a lumii”, dar tocmai pentru ca in sinea mea, o doresc la fel de mult ca toata lumea, incerc sa fiu realist si sa imi dau seama ca lumea nu e compusa din printi si printese, ci din oameni diferiti, care au comportamente diferite si se izbesc de problemele despre care nu citim in cartile acelea. Ok, sa presupunem ca exista iubire autentica. E la fel de relativa si de rara ca sansa unui premiu Nobel. Ma refer la iubirea pura, neconditionata, care dureaza sapte vieti. Altfel, e ca fumul de tigara. Sta putin, dupa care se risipeste.

Cred in iubirea parintilor, chit ca nici aici nu e o regula, stim asta cu totii. Cred in iubirea pentru frumos, dar e un sentiment pe care gandirea colectiva l-a denaturat, transformat si i-a uitat sensul originar. Azi abia ii mai simtim chemarea, mirosul, nu o mai auzim, iar de vazut si mai rar.

Au batranii o vorba, cum ca “ce ti-e scris, ti-e pus in frunte”. Poate unii chiar cred in sansa unui astfel de Nobel, asa, din senin. Cei care ma contrazic sper ca au argumente suficient de puternice incat sa imi clatine reticenta. Plus ca trebuie sa mai aiba ceva ani de experienta in iubire. Eu nu sunt fumator, poate de-asta ma fascineaza fumul si ma intreb mereu unde se duce atat de repede?

#theblackman