• +40 745226954
  • radudenispr@gmail.com
  • Bucuresti

Invidia

Tone de fard și machiaj, sute de haine branduite ne ascund sufletele măcinate de invidie. O lipsă de încredere în propriile puteri, o nemulțumire ascunsă de noi care ne face să îi judecăm pe alții, să îi etichetăm și să îi dăm jos de pe piedestal de câte ori avem ocazia. Chiar dacă nu îi cunoaștem. Pentru că nici ei nu sunt mai buni sau mai deștepți ca noi, nu? De ce par atât de fericiți și mulțumiți? Este clar că trebuie să fie niște superficiali și să le subliniem defectele pe care le intuim!

Personal, nu înțeleg atitudinea asta. Și eu invidiez, nu zic nu, dar în sens invers- gândindu-mă la propria evoluție, nu la involuția celorlalți. Cum să îmi fac mie bine, nu nu să le fac rău altora. Pentru că și bârfa asta are efectele ei. Cu atât mai mult cu cât oamenii tind să creadă lucrurile mai puțin bune decât pe cele adevărate. De fapt, ce este invidia? O frică. O comparație eronată a vârstei, reușitelor, activității, poveștii celuilalt cu al nostru bagaj. Nu luăm în calcul și dramele sau greutățile prin care el trece, judecăm pe baza imaginilor afișate. Simplul fapt că nu ne servim vulnerabilitățile pe tavă nu înseamnă că suntem imuni în fața răutăților gratuite.

Ochelarii 'Cris me up'de la Opticris
Ochelarii ‘Cris me up’de la Opticris

Criticăm societatea, știm că nimic nu se obține fără efort, la fel de bine cum știm că efortul suprem e să păstrezi ceea ce ai obținut sau să te menții la acel nivel. Ne e greu tuturor. Ar trebui să ne iertăm neputințele și imperfecțiunile, nu să punem reflectoarele pe ale altora în speranța că vom scăpa de ale noastre. Ar trebui să scăpăm de frică. De invidie.

1 thought on “Invidia

    • Author gravatar

      Mda….ai dreptate…cum ai avut in toate articolele.uneori invidia ajuta…ajuta sa ne depasim pe noi insine…sa devenim mai buni.in acest caz,nu e un lucru rau,cat timp nu denigram sau punem in postura nefavorabila alte persoane.consider ca succesul muncit..castigat prin munca cinstita,poate aduce de la sine si declinul “dusmanului”…asa ca, sa ne vedem de ale noastre….neatza si tie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *