• +40 745226954
  • radudenispr@gmail.com
  • Bucuresti

Frumusețea stă în ochii privitorului!

De foarte puțin timp am început să apreciez mai mult natura, la modul de a face scurte escape-uri în natură. În rest, merg cu hârtiile în buzunar sau în ghiozdan până dau de un coș de gunoi. Grație faptului că am început să caut cât mai multe verde și să fug oarecum de tumultul orașului, am reușit să cunosc niște oameni minunați, frumoși sufletește, care împărtășesc aceleași emoții. Pe această cale îi mulțumesc prietenei mele, Rita Mureșan! Dacă stau să mă gândesc bine, cam ea mi-a deschis ochii și m-a învățat să privesc un altfel de frumos. Dar cel mai important, mi-a schimbat oarecum filosofia de viață, amintindu-mi ceea ce zăcea de fapt, în mine: conștientizarea faptului că avem liberul arbitru și că singuri alegem cum definim frumusețea. Pentru că ea nu stă în obiectul propriu zis, ci în ochii privitorului.

Reconectarea, energia, acest sentiment unic de a simți prin toți porii. Unici suntem și noi, dar uităm să fim recunoscători pentru asta și să mulțumim zilnic pentru ce avem. Sau pentru ce nu avem. Există un plan hărăzit pentru fiecare dintre noi.

Nu există nicio pereche de ochelari și nicio operație care să corecteze defectul de vedere care ne împiedică, de obicei, să vedem lumea în ansamblul ei. Pare greu de crezut, dar minunile sunt, de fapt, atomii care ne înconjoară. Începi să le vezi doar când vrei să le vezi, le simți când iei parte la ele și te transformi într-una când începi să fii conștient de tine și când vei simți să o faci.
Până la urmă, ce este ușor? Să ne plângem. Numai că tot noi ne-am ales încercările până să venim aici. Deci… pe Cine (să) blamăm?

FullSizeRender (1)

Tags :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *