Eu, cizmarul fără cizme

Tare ciudat mai este să ai darul de a-i putea conecta pe ceilalți, iar pe tine însuți să nu reușești. Nici tu, nici alții. Da, știu, eternele exemple: cizmarul care umblă cu cizmele rupte, tâmplarul care nu are ușă, doctorul pe care nu are cine să-l trateze etc..

M-am săturat ca de o melodie pusă pe repeat de vorba „ce-i al tău, e pus deoparte”. O fi, dar parcă e atât de bine pus, încât e ascuns. Există pentru fiecare dintre noi un suflet pereche. Zău? Încep să cred că sunt număr prim. În adâncul meu simt că nu e așa, că viața e despre fapte, despre vieți anterioare, alegeri inconștiente și despre karma. Unii pot digera și asimila ce spun, chiar se vor regăsi în fragmente de idei. Pe de altă parte, sunt și voci care mă contrazic, nu pot rezona. Asta e realitatea. Realitatea mea și din păcate, nu mă pot dezice de ea.
Dacă duhneam a tinerețe și mai aveam 20 de ani, m-aș fi bănuit că filosofez aiurea, că nu știu multe despre viață, așa cum nici viața nu știe mare lucru despre mine. Dar nu mai am anii ăștia, în schimb am o idee despre inutilitatea credinței în noroc, alegerile pe care le facem și așa mai departe. Totul ține de soartă. Ce ți-e scris, ți-e pus în frunte! Poate sună ciudat, dar e real. Îmi vine în minte imaginea măgarilor care-s însemnați cu Sfânta Cruce pe spate. Diferența dintre a lor și a noastră, a oamenilor, e că are forma păcatelor pe care le facem și pe care- vrem, nu vrem, mai devreme sau mai târziu, le vom plăti.

Dincolo de toate, dincolo de cât de grea ar fi viața, trebuie să trăim frumos, împăcați cu Noi și cu cele date de către Dumnezeu, Creatorul, Allah, spune-I cum vrei. El știe mai bine data și ora pentru toate cele.

#theblackman