Denis the Penis!

De câțiva ani am descoperit că ironia poate fi nu numai un bun mijloc pentru a depăși orice obstacol sau necaz, dar poate deveni și cel mai util instrument, la fel de dezarmant ca adevărul. Sunt foarte puțini cei care au tupeul să vină, să se uite în ochii tăi și să îți spună ce au de spus (indiferent ce). Eventual să o facă și într-o notă umoristică, doar se știe că e apanajul inteligenței. Eu îi apreciez pe aceștia.

Mereu am considerat că expunându-te așa cum ești, cu tot ceea ce alții nu au curajul de a arăta și ceea ce pentru ei reprezintă frustrări refulate, perversiuni sexuale, emoții până la urmă, cei care te merită, te vor aprecia. După cum viața ne-a dovedit (sau cercetătorii britanici, nu-mi amintesc la ora aceasta), lucrurile și oamenii se aleg mereu, cu sau fără voia noastră. Data și ora nu ne aparțin și nu ne-au aparținut niciodată, la fel cum nici cei din jurul nostru nu sunt proprietatea noastră. Greu am învățat lecția aceasta.

Și cu sechele. So… încă din copilărie „Denis” era un catalizator al imaginației celorlalți. Mai nou, de ceva ani asociata mea glumește pe tema numelui meu. Și mama la fel. Nu mă deranjează, nu m-a deranjat niciodată, dar ceea ce mi se pare cool de-a dreptul este să pot glumi eu însumi în legătură cu numele pe care îl port. Până la urmă, de ce nu? Sau dacă nu eu, atunci cine?