Colt de rai pe-al nostru plai
Titlul nu e ales intamplator, ci pentru ca descrie perfect viziunea mea asupra Pensiunii Moara Veche, un loc special pe care il leg de oameni deosebiti. Iar spun ca nimic nu e intamplator, in urma cu doua luni, intr-una din zilele mele de mers singur la circuit, m-am intalnit la Baneasa Shopping City, la cinema, cu o tipa cu care imi dadeam like-uri pe facebook. Ea e de loc din Alba Iulia si locuieste in Italia, in ziua aceea era insotita de cateva prietene si, astfel, am cunoscut-o pe Oana. Mi-a povestit printre altele ca are o pensiune la 20 km de Alba. Asta a fost tot, am schimbat numerele de telefon si am tinut legatura purtand discutii zilnice de atunci. As vrea, ba nu, insist sa mentionez ca are vreo 11 cai!!! Pasiunea noastra comuna.
Uite asa, destinul mi-a ivit posibilitatea de a fi turist in Sibiu, nu numai pasager pe acolo. Evident, am zis sa leg cu Alba, ajungand la Pensiunea Moara Veche a Oanei. Si bine am ajuns! Intr-o seara de vineri in care face pupuri, un soi de placinte cu diverse umpluturi: branza cu rosii varza, spanac si mere. Un deliciu care s-a transformat intr-un pretext si context de event ce are ca laitmotiv pupurile. M-a preluat prietena ei, Alina, care pe o scara de la 1 la 10, e un om de nota 20. Am descoperit cu entuziasm ce inseamna prietenia la ardeleni, mai ales ca in aceeasi seara, dupa ce m-a dus pe mine la pensiune s-a dus la o pastravarie (a condus vreme de 4 ore dus-intors) ca sa-si ajute prietena care era ocupata cu eventul. Chapeau! Nu e numai devotament, e un soi de noblete a principiilor pe care unii oameni inca le respecta.
Dar nu numai oamenii sunt fascinanti, locurile sunt pe masura! Pensiunea e de vazut, foarte frumoasa, cu parau in spatele curtii, multi copaci, mult verde. Dupa ce m-am infruptat din pupuri, ceapa si branza, paine din brutaria proprie, vin alb de pe vremea lui Mihai Viteazu si voia buna ce stapanea atmosfera, m-am dus sa vad centrul de calarit Aladin, tot al Oanei. Se afla la 1 km departare de pensiune, unde are 11 cai, un ponei si 30 de caini (multi de vanatoare). Mi-a spus ca socrii si parintii ei se ocupa de asta, ducand traditia din generatie in generatie.
In love! Direct. Cum sa nu fi, cand vezi caii care pasteau liberi pe pasune ca intr-un film? A doua zi a urmat offroad-ul, o experienta noua pentru mine, caci eram obisnuit sa calaresc doar in perimetru ingradit. Nu reusesc sa gasesc cuvintele potrivite care sa descrie sentimentul de libertate care mi-a strabatut fiinta la impactul cu peisajul acela, aerul curat, soarele arzator care ne-a indemnat sa urcam dealurile, trecand pe langa caprioare (e una dintre cele mai bogate zone cu animale salbatice). Am vazut si chipul lui Decebal faurit de catre Zalmoxe, conform legendei, si multe alte lucruri pe care mi-as dori sa aveti ocazia sa le descoperiti.
Spre seara am urcat pe munte, pe un drum care cerea neaparat un 4×4. Eu ceream tacit un doctor sau o pauza, caci simteam ca mi se muta organele interne. Bine ca a durat (doar) o ora! Ce sa vezi sus? Un satuc cu gospodarii razlete, oameni primitori, caliti de vreme si traind cate doi in comuniune cu animalele lor si cu natura. Sper ca nu vi se pare prea siropos ce spun, iar daca vi se pare, e ok, eu inca sunt fascinat de peisajul ireal care mi-a intrat in memorie. E ceva idilic sa fii in poiana cu narcise de la Tecsesti, inconjurat de munti, sa vezi apusul, sa nu auzi nimic si sa nu ai semnal la telefon.
Am plecat Zen de acolo si nu ma refer la pisicul meu. Am ras, am baut palinca, am mancat bulz si carne din garnita, am redescoperit simplitatea, am imortalizat-o in fotografii si mi-am dat seama ca merita drumul de 8 ore cu trenul. Asa imi trebuie daca sunt o putoare in ale condusului!
Draga Oana, iti multumesc frumos pentru aceasta experienta si abia astept sa revin la tine, sa ii revad pe Alina, Macha dog germanul si Cezar, my black beauty!
#pensiuneamoaraveche #centruldevalaritaladin #theblackman
