Celei care m-a învățat să fiu
Întotdeauna am crezut că cel mai frumos tip de dragoste este cel pe care nu îl poți ascunde, dragostea pe care o arăți, despre care vorbești, fără să îți dai seama, în fața tuturor. Dragostea pură, care te încarcă și care îi încarcă pe ceilalți amintindu-le că toți suntem predispuși la fericire. Sistemul nostru imunitar nu se poate împotrivi sentimentelor, așa cum eu nu mă pot împotrivi celor mai frumoase și nobile emoții pe care le-am trăit alături de cea mai importantă persoană din viața mea.
Doresc să împărtășesc cu voi dragostea pe care o port celei care m-a purtat, la rândul ei, în pântece nouă luni de sarcină toxică și, mai apoi, 15 ore de travaliu, celei care m-a crescut singură timp de 33 de ani, celei care și-a sacrificat tinerețea și viața ca să-mi fie alături zi de zi, celei care se trezea la două dimineața să-mi facă pui prăjit, celei care m-a dus în brațe și m-a legănat pe picioare până la șase ani, celei care mi-a fost și mamă și tată și am fost primul din școală care a avut blugi de la shop, celei care a lucrat în trei schimburi și care m-a ținut în pregătiri la școală pentru bac și facultate, celei care a stat cu luna la căpătâiul meu în spital, celei care mi-a cărat mâncare la București, venind cu microbuzul, celei care m-a iubit și mă iubește necondiționat și care și-ar da propria viață pentru mine, celei care mi-a fost mamă, tată, soră și prietenă, și pe care o iubesc mai mult decat iubesc viața.
Cred că e cea mai lungă frază pe care am scris-o până acum, dar tot Ea m-a învățat că și punctul poate fi transformat în virgulă, că iubirea este o succesiune de stări și experiențe comune, dar mai ales, că nu trebuie să te oprești decât atunci când ți-ai exorcizat emoțiile.
Apreciați-i pe cei dragi, rugați-vă pentru Ei și demonstrați-le zi de zi asta! Nu toți au fost norocoși să cunoască astfel de sentimente și să trăiască astfel de momente.
Te iubesc, Mama!
