Cadoul meu, binecuvantarea altcuiva

In urma cu un an am primit de la Monica un cadou pufos care a facut ravagii pe Facebook. Un superb british shorthair ciocolatiu foarte rar si foarte charismatic. Avea trei luni cand ne-am cunoscut si ne-am acomodat greu unul cu celalalt. Dupa ce ne-am obisnuit cat de cat, a intervenit altceva. Sentimentul ciudat ca are nevoie de mai multa atentie decat ii pot eu oferi. In perioadele in care plecam din tara il duceam la mama acasa (funny, mama nu a suportat niciodata animale in casa si s-a procopsit! :))). Uite asa, trei zile s-au transformat in noua luni si acum sunt de nedespartit.

El o iubeste enorm, la fel si ea pe el. Cand mai merg in vizita raman mut de uimire. Ea ii canta in struna, el chiar o asculta. Ciudi! Hai ca mi-am invatat lectia! Unele cadouri, oricat ne-am incapatana, nu sunt pentru noi. Pisicul meu era, de fapt, pentru mama. Universul are grija de toate. M-am incapatanat a doua oara ca sunt capabil sa cresc si sa convietuiesc cu un animal. Nu sunt, nu-i de mine, nu-s capabil. :))

Ma bucur sincer cand il vad pe Zen fericit la mama si ii multumesc Monicai pentru ca, inconstient, a reusit sa produca o fericire mai mare decat a mea in momentul in care mi l-a oferit!