Aș vrea. Dar fără „dar”

Cunoscuții îmi spun că scriu poezii frumoase. Recunosc, nu o fac prea des și nici cu ușurință. Nu e un automatism, cred că poezia trebuie să fie un fel de secreție a sufletului tău. Nu e important că o scriu în 5 minute, 10 minute sau 5 ore. Ceea ce contează e trăirea mea din acele minute. De aceea spun că nu e ușor, pentru că trebuie să fii sincer cu tine, știind că vei fi sincer și cu toți cei care o vor citi ulterior.
În dimineața asta m-am trezit sub apăsarea dorințelor mele. Câte aș vrea și eu, câte am vrea cu toții… dar greu de obținut. Cu atât mai mult dacă vorbim de lucruri simple, aparent firești. Presupun că e înscrisă în ADN-ul ființei umane nostalgia unei dorințe neîmplinite. Well, my poetic morning:

Aș vrea. Dar fără „dar”

Aș vrea să nu mai simt, dar simt,
Aș vrea să dorm visând și nu mai dorm,
Aș vrea să plâng de dor. Eu plâng,
Aș vrea să pot, dar nu mai pot.
Aș vrea să crezi și nu-nțelegi,
Aș vrea să vezi, dar nu mă vezi,
Aș vrea s-auzi și doar m-aud,
Aș vrea să fiu. Eu, totuși sunt
Al tău.
Umil bărbat crezând, visând, dorind, plângând
Aș vrea.
Iubirea-i substantiv sau îndumnezeire?