• +40 745226954
  • radudenispr@gmail.com
  • Bucuresti

Am ales să aleg!

Unii spun că omul e suma alegerilor sale. Alții, că e suma întâmplărilor. Poate că noi alegem să ni se întâmple multe dintre lucrurile pentru care căutăm responsabili. Cât aș încerca sau încercăm să găsim vinovați, oameni pe care să-i arătăm cu degetul când vine vorba de „a da raportul” pentru eșecurile sau reușitele noastre, sunt convins că unicul care poate schimba ceva- sunt Eu. De la decizie până la acțiune. În 70% din cazuri, noi deținem cheia. 30% e hazard. Entropie. Destin. Fie ce-o fi. Dar e (alt)ceva.

Să fim sinceri! E mai ușor să te raportezi la procentul de 30% și să nu-ți asumi responsabilitatea. E mai ușor să dai vina pe părinți, pe școală, societate, prieteni. Nu spun că toate astea nu au rolul lor, dar în final, tot de mine ține cum și cât mă las modelat de mediu. Ce alegeri fac în legătură cu job-ul, anturajul, de cui mă spovedesc. Și cât. De la o vreme încerc să nu mai caut vinovați sau răspunsuri în alții. Gândind la rece, chiar și cei care mi-au făcut rău sau m-au mințit, au făcut-o sub nasul meu. Numai că eu m-am încăpățânat să nu văd semnele la timpul potrivit. Suntem unici. Degeaba caut răspunsuri în ceilalți.

Chit că unii au foarte mult și alții prea puțin, toți dormim pe o jumătate de pat. Toți facem caca. Tuturor ne ies fluide și ne curg emoții. Prin aceleași locuri, în aceleași feluri. Toți murim și nu luăm nimic cu noi. Nu-i mai bine să nu ne mai amărâm, să nu ne mai consumăm și criticăm aiurea? Uite de-aia zâmbesc eu! Am învățat să fac asta și să-i salut deopotrivă pe cei care care știu nu mă plac sau că mă bârfesc. Până la urmă, noi alegem.
Eu am ales să fiu bun, generos și cu teamă de Dumnezeu!

IMG_3065

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *