Alegi, alegi pana culegi…detalii

Nu stiu daca exista o sete de evolutie inscrisa in genele noastre sau este, de fapt, o foame de un etern ‘mai mult’ care ajunge sa ne devoreze treptat, insa pot spune un singur lucru: e greu sa apreciezi ceea ce ai! (Din pacate). In urma cu vreo 5 ani nu pretuiam ce aveam, ce eram, cum traiam, cum nici acum nu reusesc sa fac asta fara mici scapari. Acel procent de 2-3% reprezentat de momentele in care as vrea altceva, chit ca nu ar trebui, dandu-mi seama cat de norocos sunt. Am pentru ce multumi si am invatat sa o si fac.

De unde izvorasc acele situatii? Din alegerile mele. Pentru ca am vrut totul de la viata si am ales sa traiesc intr-un stil care ma copleseste uneori. Sunt la varsta la care toti oamenii din jurul meu sunt organizati in cupluri, perechi, locuiesc cel putin impreuna, ca sa nu mai vorbesc de cei care sunt deja la al doilea copil, iar altii aniverseaza 17 ani de casatorie! Am intalnit si persoane carora le place singuratatea, izolarea emotionala, dar care sunt foarte fericite asa. Femei si barbati deopotriva. Uneori imi place si mie singuratatea, alteori ma sparge in zeci de bucati pe care le adun cu greu in duminicile cand ori te privesti in oglinda, ori alegi sa fii roata de rezerva a altcuiva. Dupa cum spuneam, am ales singur treaba asta in urma cu mai multi ani. Singura mea nedumerire e daca am ales bine sau nu…

Deh, vorba melodiei: ‘It’s too late…’
Move on, boy! Ma imping singur in viata pastrandu-mi doza de optimism, inspiratie si asumare in timp ce weekendurile trec prin filtrul karmei ce isi face treaba. Nu e cazul sa mai caut vinovati si sa ma gasesc pe mine. E vremea sa incetez cu lamentarile si sa incep a privi lucrurile asa cum sunt: am ceea ce mi-am dorit. De asta e bine sa ai grija la dorinte, sa gandesti totul in detaliu. Nu de alta, dar se cam indeplinesc.

Nu e usor si mai stiu ca nu sunt singurul in aceasta situatie. De asta am si ales sa ma deschid. Ca de obicei.