Sistemul egoismului

Sistemul e de vină!!! Sistemul, nu oamenii, acele rotițe care se mișcă în propria lege, după reguli străine nouă. Au apărut din senin, s-au construit singure, iar noi, săracii, ne-am trezit captivi în sistem. Dăm vina pe el pentru tot ce (ni) se întâmplă, dar uităm că noi l-am creat. Ba mai mult, prin nepăsare l-am lăsat să se extindă după propria natură. Singurii vinovați suntem noi! Chit că foarte mulți, extrem de mulți încă dorm și sigur nu se vor trezi oricât de puternic ar fi țipătul care se aude. Să se simtă vinovați cu atât mai puțin. Mai degrabă victime pentru ceea ce se întâmplă în casa lor, în proximitate, în țara pe care o critică.

Eu am mai zis-o: tot în noi stă puterea de a repara, îndrepta, schimba lucrurile. Până nu ne vom trezi și nu vom acționa ca atare, vom plăti tributul ignoranței. Iar acesta e cântărit în vieți omenești. Distrugem tot. Natura, mediul, animalele. Animalele de noi! Well, asta-i realitatea. Fără fond de ten, cu bubele la vedere, fără parfum, mirosind a egoism. Refuzăm să vedem, să credem și să acționăm.

De sute de ani suntem controlați și habar nu avem ce poate ni s-a pregătit. Citiți istoria, dați search pe Google, legați-vă de trecut ca să puneți cap la cap toate repetițiile și situațiile asemănătoare. Trăim într-un mediu bolnav, intoxicat. Multe lucruri nu putem evita, dacă mai punem la socoteală karma, soarta, Divinitatea.
Români din România, treziți-vă!
Iar apoi, „Doamne, vino să vezi ce a mai rămas din oameni!”! R.I.P.

IMG_3889

Achtung! Despre lupte și greșeli

Tocmai de aceea, asta nu ar trebui să se transforme într-o scuză care să justifice acțiunile sau vorbele noastre. O greșeală, fie ea cât de mică, ne poate influența și schimba cursul întregii vieți. În bine sau în rău. Achtung! Să fim cerebrali și atenți la semne!

Cum să n-o iubești?

Am încercat în urmă cu ceva timp să scriu despre cât de recunoscător îi sunt mamei mele. Și spun „am încercat” pentru că nu am reușit să cuprind în câteva paragrafe toate dragostea care mă îndemna să mă exprim. Așa că astăzi, 24 octombrie, găsesc un nou prilej de a sublinia cât de mult o iubesc pe cea care m-a purtat în pântece nouă luni. De ce? Pentru că e ziua mea, împlinesc 35 de ani de când cunosc ce înseamnă sacrificiul și bunătatea nețărmurită a unei mame. Omagiul meu celei care mi-a fost și îmi e în continuare mamă și tată. Celei care îmi dedică fiecare zi.

Am fost un răsfățat. Mă amuz când îmi amintesc de tot ce făceam și ceream. O trezeam la 2 noaptea că vreau pui prăjit, mi se punea pata pe chitara care costa enorm pentru ea, dar mi-o lua și bombănea că nu o folosesc. Când am crescut și am ajuns în clasa a 12-a, perioada aia cu pregătiri peste pregătiri, mama n-a știut altceva decât să îmi asigure mie de toate. Ca întotdeauna. Eu pe primul loc, eu pe al doilea, eu pe al treilea. Ea pe ultimul. Am aflat mult mai târziu de lipsurile ei pe care le-a ascuns atât de bine!

Aud tot felul de cazuri și sunt conștient că nu toți au avut norocul meu. De aceea, am încercat mereu să o pot răsplăti măcar cu un sfert din câte a făcut și face în continuare pentru mine. Dar mai ales, din câte m-a învățat în tot acest timp. Și dacă tot am vorbit de învățat, trebuie să mă laud că mi-am dat silința la școală, am făcut-o mândră, m-am ținut departe de belele, nu m-am apucat de fumat și de băut. Astea au fost dorintele ei cele mai mari.
Când râdea cineva de felul în care mă îmbrăcam, ce credeți? Mama îmi lua ceva și mai ciudat pentru acele vremuri.

Astfel, m-a încurajat să experimentez și să aleg singur ce îmi place, cum îmi place, aruncând la gunoi părerea lumii. Lumea nu mă întreabă dacă am mâncat, dacă am nevoie de bani, lumea nu vine să-mi calce hainele, să îmi gătească. Mama o face în continuare fără să stea pe gânduri. Cum să nu o iubești și cum să nu spui lumii întregi ce mamă ai?
Modelul meu? Idolul meu încă din copilărie? Prietena mea bună și sprijinul necondiționat? Nu am nevoie de liste și nici măcar de mai multe nume. E mama. Te iubesc!

IMG_3475

Oare ce-i fericirea?

Luați-mă în seamă sau nu mă luați. Poate nu sunt cel mai bun exemplu, nu mă prea exteriorizez și sunt mega rational. Iar raționalitatea e confundată adesea cu pesimismul.
Să revenim: fericirea e iubire. De frumos, de adevăr, de natură. Iubirea pentru ceilalți. Cuvântătoare și necuvântătoare. Iubirea pentru Dumnezeu.

Am ales să aleg!

Chit că unii au foarte mult și alții prea puțin, toți dormim pe o jumătate de pat. Toți facem caca. Tuturor ne ies fluide și ne curg emoții. Prin aceleași locuri, în aceleași feluri. Toți murim și nu luăm nimic cu noi. Nu-i mai bine să nu ne mai amărâm, să nu ne mai consumăm și criticăm aiurea? Uite de-aia zâmbesc eu! Am învățat să fac asta și să-i salut deopotrivă pe cei care care știu nu mă plac sau că mă bârfesc. Până la urmă, noi alegem.

Suflete criogenate

Pentru că e în natura noastră să trăim cu oameni, nu singuri printre oameni. E în natura noastră să iubim, să protejăm. Dar un nou anotimp s-a lăsat peste natura despre care vorbeam: o iarnă grea. Sau poate că sunt eu mai sensibil zilele astea la temperaturi atât de joase.

Nu suntem simple carcase!

Cum îi facem pe oameni să fie din nou umani? Noi suntem iubire, putem răspândi iubirea la infinit și să ne eliberăm prin ea. Știu că este greu. E drama multora, bineînțeles că și a mea (altfel nu aș fi vorbit despre ea). Uniți, neînverșunați unii împotriva altora, dezbrăcați de gândul: „Mai bine să sufere el/ea decât eu” , putem reuși să ne eliberăm sufletele încarcerate în minți blocate!

Arta Mocangelii

N-am inventat eu Mocangeala. Doar am ridicat-o la nivel de artă! Asta așa, pentru că nu îmi place să mă ascund după deget și să pretind a fi altceva decât sunt. Pentru unii, chit că toți o fac (la fel ca și sexul oral), e ceva abject și se dezic de a fi lucrat ever and ever pe bartere, schimb de servicii, pe scurt: „mocangeala” de care încă aud că sunt blamat, vorbit, bârfit, pupat prin cotloane.

Așa, și? Eu, spre deosebire de ei, nu critic cu ipocrizie, mai ales că n-am avut păsărică precum multe sau mulți care să ma ajute să cresc profesional. Am avut doar cojones pentru a mă zbate, a petrece nopți la rând muncind și „furând” ce găseam eu mai bun din know-how-ul oamenilor care mă înconjoară. Un lucru să fie clar! Cred că îl știm cu toții și ne-am lovit de el într-un fel sau altul. Nimic nu e gratis. Moka e doar cafeaua. În rest, totul vine cu o plată. Profesional vorbind, dar între noi fie vorba, și sentimental în cazul multora (altă mâncare de pește, alt articol). De la postări, dus clienți etc., toate aceastea sunt lucruri care nu se văd, dar se știu. Cine aruncă în general cu piatra… aici să vă puneți semne de întrebare, că eu nu mai am nici de mirare!

Da, am acceptat și mocangeala. Barterele. Trocul. Spune-i cum vrei. Că eu am spus-o de acum șase ani. Iar cei care mă arătau cu degetul pe vremea aia, fac astăzi același lucru. Și nici măcar la fel de bine ca mine. Da, eu încă o fac. Când vreau și în funcție de ce vreau.
P.S.: Îmi doresc o casă, o mașină și o croazieră. De la brandul MOCA. Tocmai de aceea, promit să nu mă opresc din a practica acest tip de artă.

IMG_2366