Flori, fete, filme la subsol de om

Sâmbătă am fost la Color Runner, care mi-a amintit de jocul acela pe care cred că îl jucam cu toții când eram mici, iar copiii de astăzi îl joacă la rândul lor: „Flori, fete, filme”. Alergăm printre evenimentele cotidiene și alegerile zilnice, încât privind de la distanță, totul capătă un aspect ludic. De câțiva ani mă simt o pasăre alergătoare, cu picioare lungi, care se grăbește să prindă emoții, să descopere lumea, oamenii dintr-o cu totul altă perspectivă- cei care nu se văd din cei care se văd.

Păcat de bubele din lume!

Cineva drag m-a tras de mânecă zilele trecute. Stai așa! Ce treabă am eu cu ceilalți, câtă vreme ei nu au treabă cu mine? Dacă ei nu îmi îngrădesc libertatea și nu-mi mutilează identitatea, e sănătos și e uman să fim diferiți. Să ne economisim sau să ne cheltuim banii, să purtăm alb sau să purtăm negru, să bem apă sau să bem whisky la micul dejun, să fim cu cine vrem sau să fugim de alte persoane. Important e să fim autentici, să fim fericiți și să ne acceptăm așa cum suntem. Cu bune, cu rele.

Oglinda ca ochi al timpului

Uneori mă uit la trecut ca printr-o oglindă ciobită și mă întreb al cui este planul cu fiecare dintre noi. Al astrelor, al părinților, profesorilor, iubiților, angajatorilor, medicilor, al nostru? Puțin probabil, căci într-un asemenea context, experiențele și hopurile peste care am trecut nu ne-ar fi lovit atât de puternic încât să ne spargă. În suflet ne rămân cioburi și nu știm dacă vom întâlni pe cineva care să le poată strânge. Nu e o dramă, e un firesc al lucrurilor, un mers al lumii, un soi de specific al naturii umane.

Denis Radu: Am pornit de la 0. Mi-am urmat inima si intuitia

Toate proiectele de succes – fie ca vorbim de fashion, PR – sau arta au la baza o poveste. Care este povestea lui Denis Radu si cum a ajuns astazi sa fie unul dintre cei mai cunoscuti oameni de social PR?

Nu stiu daca sunt printre cei mai cunoscuti PR, dar pot spune ca sunt mandru de evolutia mea.

Am pornit de la 0, am pornit de la a invata, de la ‘a fura meserie’ de la altii mai buni, de la a avea idei inedite, de la a pune produse in pungile de tip “gift bag-uri”, pana la a organiza evenimente foarte mari precum este Balul Rotary.

Imitația perfecțiunii vs. A fi un păcat recunoscut

Cred că mulți au citit Quo Vadis, dar și mai mulți au văzut filmul cu același nume. În ultimele zile, poate fiindcă Săptămâna Patimilor s-a virtualizat într-un mare fel, m-am gândit tot mai mult la o întrebare generată de tot ceea ce văd în jurul meu: „Încotro?” . Atâtea poze și ipostaze umane ce imită perfecțiunea, încât nu-mi dau seama ce poate urma după toți „îngerii” rujați care deschid gura doar pentru a critica, după toți fericiții și împliniții care n-au fantezii, care nu înjură, care n-au gândit niciodată ceva rău despre nimeni, după toată puritatea aceasta care acoperă o mare mizerie cauzată de teamă. Teama de expresie, teama de a fi criticat și judecat pentru ceea ce ești.

Un espresso scurt cu Vladimir Drăghia

Zilele trecute mă gândeam la simplitatea lucrurilor și cât de mult ne complicăm noi, oamenii, să explicăm și să dezvoltăm idei, în loc să le exprimăm sincer, scurt, sec. După ce s-a întors din celebra junglă, oamenii au cam stat cu ochii pe Vladimir Drăghia și pe orice articol din presă al cărui subiect era. Așa că, într-o dimineață, l-am provocat să îmi răspundă la primele întrebări care mi-au venit în minte în timpul în care am băut un espresso. Scurt. Ce-a ieșit? Vladimir în cele mai simple și autentice ipostaze.